Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 publică lista intermediară a cererilor de finanțare care au fost aprobate în etapa de evaluare tehnică și financiară pentru apelul de proiecte POCU/140/4/2 „Reducerea numărului de comunități marginalizate (non-roma) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin implementarea de măsuri integrate”.
În baza prevederilor art. 12 alin. (1) din OUG 40/2015, cu modificările și completările ulterioare, AM POCU a luat decizia să fie contractate toate proiectele declarate admise în urma finalizării procesului de evaluare pentru acest apel.
În data de 24.10.2017, solicitanții vor fi informați, prin sistemul informatic MySMIS2014+, cu privire la rezultatul evaluării tehnice și financiare. Solicitanții ale căror cereri de finanțare se regăsesc în listele atașate, dar nu au primit notificarea privind rezultatul evaluării până la sfârșitul zilei de 24.10.2017, sunt rugați să contacteze OI POCU responsabil.
Eventualele contestații se vor depune de solicitant în MySMIS 2014+ în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii notificării privind rezultatul evaluării tehnice și financiare, potrivit pașilor descriși în documentul „Modalitatea de depunere a contestației în sistemul informatic MySMIS2014+”.
Sursa fonduri-ue.ro