Autoritatea de Management pentru Programul Operational Capital Uman 2014-2020 publică lista intermediară cu cererile de finanțare aprobate în etapa de evaluare tehnică și financiară pentru apelul de proiecte /801/3/15 „Modernizarea instituțiilor pieței forței de muncă (SPO)”.
Începând cu data de 17 septembrie 2020 solicitantul va fi informat, prin sistemul informatic MySMIS 2014+, cu privire la rezultatul evaluării tehnice și financiare.
Solicitantul poate contesta rezultatul evaluării cererii lui de finanţare o singură dată pentru fiecare etapă. Contestaţiile vor fi depuse de solicitant în MySMIS 2014+ în termenul precizat în cadrul notificării privind rezultatul evaluarii tehnice și financiare, potrivit pașilor descriși în documentul „Modalitatea de depunere a contestației în sistemul informatic MySMIS 2014+”.