În vederea asigurării unei monitorizări şi implementări cât mai eficiente a proiectului pe care îl aveţi în gestiunea OIR POS DRU Bucureşti-Ilfov, cât şi pentru a preîntâmpina eventualele neclarităţi/disfuncționalități în ceea ce priveşte asigurarea monitorizării achiziţiilor şi validării cheltuielilor aferente acestora, vă rugăm să aveți în vedere următoarele aspecte:
Sunt supuse procesului de verificarea achizitiile exceptate prevazute la art.29 din Legea 98/2016, respectiv:
a) cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile ori a drepturilor asupra acestora;
b) cumpărarea, dezvoltarea, producţia sau coproducţia de materiale pentru programe destinate serviciilor media audiovizuale, atribuite de furnizori de servicii media, ori contractelor pentru spaţiu de emisie sau furnizarea de programe care sunt atribuite furnizorilor de servicii media;
c) servicii de arbitraj, mediere şi alte forme de soluţionare alternativă a disputelor;
d) oricare dintre serviciile juridice prevăzute la alin. (3);
e) servicii financiare în legătură cu emisiunea, vânzarea, cumpărarea sau transferul valorilor mobiliare ori al altor instrumente financiare, în sensul art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, servicii ale băncilor centrale şi operaţiuni efectuate cu Fondul European de Stabilitate Financiară şi cu Mecanismul European de Stabilitate;
f) împrumuturi, indiferent dacă sunt sau nu în legătură cu emisiunea, vânzarea, cumpărarea ori transferul valorilor mobiliare sau al altor instrumente financiare;
g) contracte de muncă;
h) servicii de apărare civilă, protecţie civilă şi prevenirea pericolelor, prestate de persoane fără scop patrimonial, care fac obiectul codurilor CPV 75250000-3, 75251000-0, 75251100-1, 75251110-4, 75251120-7, 75252000-7, 75222000-8, 98113100-9 şi 85143000-3, cu excepţia serviciilor de ambulanţă pentru transportul pacienţilor;
i) servicii de transport public de călători feroviar sau cu metroul.
Avand in vedere aceasta prevedere, este necesară încărcarea în sistemul informatic MYSMIS a tuturor documentelor justificative care fac obiectul unuia sau mai multor servicii din cele enumerate mai sus pentru care se solicita ramburase pe baza de costuri reale.
Încărcarea în sistem se va efectua urmând instrucţiunile din Manualul de utilizare MySMIS2014 – FrontOffice
• Pentru achiziţiile încărcate în sistemul MySMIS2014, cu cel puțin 10 zile ȋnaintea depunerii cererii de rambursare, se va transmite prin e-mail office@oiposdrubi.ro, o adresa de informare la care se va atasa (pentru fiecare dosar de achiziţie incarcat) documentul în format pdf generat de sistem – fişierul centralizator ce reprezintă dosarul unei achiziţii. Documentul se va genera după parcurgerea tuturor secţiunilor, conform Manualului de utilizare MySMIS2014 – Front Office şi apăsarea butonului „Transmitere dosar”. Mentionăm că documentul se va genera doar dacă sunt completate câmpurile obligatorii descrise în Manual şi este încărcat minimum un document justificativ aferent fiecărei secţiuni/etape ce trebuie parcurse conform Manualului de utilizare MySMIS2014 – Front Office.
In adresa de informare se va mentiona in mod obligatoriu: ID proiect, denumirea achizitiei/achizitiilor incarcate, cine a efectuat achizitia ( solicitant/ partener X).
De asemenea, va aducem la cunostinta faptul ca vor fi suspendate de la plată toate cheltuielile aferente achizitiilor incluse in cererile de rambursare, pentru care nu s-au respectat prevederile mai sus mentionate. Beneficiarul va avea posibilitatea de a solicita spre rambursare, intr-o noua cerere de rambursare toate cheltuielile aferente achizitiilor suspendate de la plată doar daca va proceda la respectarea prevederilor mai sus mentionate.